Desfășurare

Ipoteze

Implementarea proiectelor de mai sus duce la inversarea, într-un timp scurt (cca. 10 ani), a trendului de depopulare a orașului, diversificarea și dezvoltarea economiei locale, creșterea calității vieții și crearea unei comunități formată din oameni dinamici, conectați la noua economie, ce își asumă rolul de cetățeni implicați și orientați spre viitor.

Hub-urile reconstruite reprezintă motoare de creștere, așa cum au reprezentat și în trecut, Galațiul reasumându-și, în 2029, vocația de Oraș cu chef de viață.

BUSINESS CASE

Fiecare domeniu strategic este discutat pe grupuri de lucru. Fiecare grup de lucru este format din 10 experți și persoane interesate din următoarele domenii: educație, sănătate, economie, antreprenoriat, politici publice, urbanism, arhitectură, cultură, istorie locală, juridic, fonduri europene, administrație publică, mediul academic, ONG-uri. Aceștia pot proveni din Galați, pot fi actuali rezidenți ai Galațiului sau pot fi gălățeni plecați în alte orașe sau în afara țării dar care sunt dispuși să își pună la dispoziție expertiza și experiența pentru a contribui la dezvoltarea orașului Galați. De asemenea, pot participa și experți din diverse domenii vizate de temele propuse care nu sunt din Galați.

Desfășurare

Fiecare grup de lucru este așezat la o masă. Acestea vor primi o serie de probleme de rezolvat împreună cu un document sintetizator al stării actuale de fapt a comunității gălățene. Fiecare grup va beneficia de suportul unui facilitator de grup. Echipa de facilitatori va fi formată din persoane care dețin competențele necesare abordării tematicii grupului de lucru și care vor colabora pentru atingerea obiectivelor întregului eveniment. Facilitatorii vor fi, la rândul lor, coordonați de un moderator al evenimentului. Moderatorul va avea la dispoziție o echipă de suport formată din 4-5 persoane.

Grupurile de lucru își vor structura activitate în cinci părți:

  1. Studiu și cercetare, cu ajutorul facilitatorului de grup și documentului sintetizator – perioada pre-eveniment.
  2. Brainstorming, identificarea și compilarea soluțiilor pentru fiecare problemă supusă hackathonului – GALATHON 2029 – 24h.
  3. Redactarea whitepaper-ului – perioada post-eveniment, scris colaborativ.
  4. Sintetizarea whitepaperurilor grupurilor de lucru pentru fiecare domeniu strategic.
  5. Compilarea strategiei pentru Galați – 2029.
AGENDA PROPUSĂ A EVENIMENTULUI
07:00 08:00 Bun venit, cafea, mic dejun
08:00 08:30 Sesiune plenară de deschidere
08:30 09:00 Get to know each other
09:00 11:00 Prezentarea, analiza situației actuale și discuții
10.45 11:00 Speaker
11:00 13:00 Research și discuții pe problemele de rezolvat
13:00 14:30 Prânz
14:30 18:30 Problem solving – part 1
16:30 16:45 Speaker
16:45 18:30 Problem solving – part 2
18:30 19:00 Snack time
19:00 20:00 Redactare – part 1
20:00 21:00 Cina
21:00 23:00 Redactare – part 2
23:00 24:00 Coffee & beer
24:00 02:00 Pitchuri
01:45 02:00 Snack time
02:00 03:00 Closing plenary
03:00 07:00 Centralizare &last man standing
07:00 08:00 Cafea, mic dejun